Zece ani au trecut de la dispariția mamei mele. Zece ani de dor, de lipsă, de durere.
Aș fi putut alege să stau lângă o piatră rece de mormânt, plângând. Dar știu că mamei nu i-ar fi plăcut asta, pentru că MAMA nu era deloc un om al tristeții.
MAMA era un om al zâmbetului și al cuvântului transformat în acțiune. Iar eu am vrut ca durerea mea să se metamorfozeze în ceva ce are sens.
Așadar, de 8 ani dăruim acest premiu, noi, ca asociație, premiu pe care l-am numit „Margareta Dima” pentru că, dincolo de dorința de a răsplăti munca și dedicarea, ne-am dorit ca amintirea mamei să dăinuiască.
Când scriu despre MAMA nu îmi găsesc niciodată cu adevărat cuvintele. Poate pentru că am învățat de la ea că, deși important, nu cuvântul e cel ce poate exprima cu adevărat realitatea, ci faptele, fapte care vorbesc de la sine, fapte ce rămân memorabile peste timp. Astfel de fapte au fost săvârșite de ea cu prisosință, la liceul unde sunt astăzi premiați elevii și știu că cei ce au cunoscut-o și le amintesc și mereu și le vor aminti.
Unii oameni nu pot fi uitați de cei cărora le-au atins cu existența destinul.
Ce încercăm noi cu acest premiu, pe care îl numim de excelență, este să atingem destine cu existența mamei chiar și în lipsa sa fizică.
El este un premiu dăruit celor care au pus preț pe învățătură, pe educație, așa cum MAMA a făcut-o mereu. Este o faptă alăturată cuvântului. Pentru că ele, faptele, contează mult în ecuația vieții.
Se spune că o imagine valorează cât o mie de cuvinte. Vă dați voi seama cât valorează fapta atunci?
Dăm prezentului parfum de amintire și speranța unui viitor mai bun. Facem asta fără a uita însă vreodată că momentul e tot ce contează, că trăim de fapt într-un continuu prezent.
Dăruim pentru bucuria de a dărui, așa cum mereu a făcut-o MAMA.
Felicitări căștigătoarei din acest an și mult succes în continuare, pe drumul vieții!
