Asociatia Information&Quality Education
Asociatia Information&Quality Education

Profesoara

Profesoara…

A rămas în amintirea celor cărora le-a îndrumat pașii drept un model de urmat.

Pășea apăsat și vorba îi era caldă, dar răspicată. Mergea până în pânzele albe pentru dreptatea ei fără însă a-i fi teamă să își recunoască vina sau greșelile. Partener extrem de plăcut de discuții era, dar și temut, căci nu oricine îi putea ține piept.

Nu umilea pe nimeni, dar privirea ei spunea totul atunci când interlocutorul bătea câmpii.

A dăruit cunoaștere, necondiționat și a fost apreciată pentru asta, a dăruit zâmbet necondiționat și răsplata i-a fost mai presus de durere, a dăruit iubire, iar cei ce au știut-o înțelege au iubit-o cu toată forța pe care numai dragostea o poate da.

Au trecut ani de la plecarea ei și știu că, probabil, ceea ce a făptuit nu va mai conta peste mii de ani așa cum ce au făptuit aproape toți nu va mai conta, însă eu vreau să îi păstrez memoria vie pentru atât cât este posibil.

Îmi doresc a împlini asta fiindcă fapta ei a contat cu adevărat, pentru că ce a realizat ea este memorabil.

Memorabil nu înseamnă neapărat a construi edificii sau opere de artă, ci și a oferi necondiționat, a dărui celor din jurul tău posibilitatea de a merge înainte cu capul sus și nu pe genunchi.

Memorabil este a educa, a mătura ignoranța de pe firmamentul existenței și asta a realizat ea cu prisosință.

A scris cărți după care cei ce se îndreaptă spre viitor cu credința că știința și numai știința le va fi salvare au învățat și încă mai învață și a reușit să transforme educația însăși într-un fel de poezie cu versuri de cunoaștere.

Era PROFESOARĂ înainte de toate, îmbrățișând această meserie ca pe un om iubit. Nu știa să abdice de la perfecțiune, nu știa ce e renunțarea.

Era PROFESOARA.

Nu va pleca prea curând.

Va rămâne vie în amintire pe ecrane de iubire pentru că ea era și mereu va fi PROFESOARA!

Share

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *